Sátoraljaújhely, duminică, 7 iulie 2020 (MTI) - Vă comunicăm în cele ce urmează traducerea oficială în limba română a cuvântării festive de centenar rostit de prim-ministrul Viktor Orbán în data de 6 iunie, în oraşul Sátoraljaújhely.
Cunoaştem staţiile. Cunoaştem şi dureroasele staţii ale
Calvariei Maghiare din Sátoraljaújhely. Cu toate acestea parcurgem
din nou drumul crucii. Vrem balsam, consolare, speranţă şi
încurajare. Ştim că acestea le putem obţine doar la capătul
drumului crucii. Numai aşa şi numai aici putem să ne ridicăm
deasupra durerilor. Trebuie să ajungem acolo sus, unde se luminează
totul şi totul îşi găseşte sensul. Trebuie să ajungem acolo, de
unde putem vedea viitorul. Cu acest scop ne aflăm astăzi aici.
Pentru maghiar orizontul istoriei se află la o înălţime de un
mileniu. De aici se poate privi în jur, de aici se vede până
departe. În dreapta Katovice, încolo Satu Mare, în spatele nostru
Munkács. Dacă privim cu inima şi nu cu ochii, putem vedea şi mai
departe. Înapoi, până la începutul vremurilor. Vedem cum sute de
popoare migratoare din marea stepă dispar şi se pierd în negura
istoriei. Vedem cum noi ungurii nici nu am dispărut şi nici nu am
pierit, ci încolăciţi de popoare latine, germanice şi slave, ne-am
întemeiat patria păstrându-ne de sine stătători. Ne-am deschis
inimile în faţa creştinătăţii, am ascultat cuvântul lui Dumnezeu şi
ni le-am însuşit ca temei în organizarea statului. Întocmai cum stă
scris: „Ţine bine minte, că toţi ne naştem la fel şi nimic nu ne
ridică, decât smerenia, şi nimic nu ne coboară, decât mândria şi
ura.” Şi astăzi aceste cuvinte constituie fundamentul ţării
noastre. Atacurile imperiilor occidentale le-am respins pe rând.
Ne-am recuperat după loviturile devastatoare ale păgânilor
orientali. Nouă ne-a reuşit ce nu le-au reuşit celorlalte popoare
din stepă. Ne-am luptat pentru locul nostru în Europa, pe care l-am
organizat, l-am adaptat nevoilor noastre şi ni l-am păstrat. Timp
de patru secole, de patru ori cât Trianonul, statul maghiar a fost
puternic şi independent. Apoi, timp de trei secole, de trei ori cât
Trianonul, am luptat împotriva Imperiului Otoman. Pătrunşi mult în
Balcani, apoi la graniţele de sud şi în final retraşi în inima
Bazinului Carpatic. Şi deşi Buda a fost în mâinile turcilor timp de
o sută cincizeci de ani, de noi nu au putut trece. În final am
păşit pe poarta secolului XX în calitate de co-naţiune a unui mare
imperiu european, după două secole – de două ori cât Trianunul –
care au fost măcinate de revolte şi lupte de eliberare înfrânte.
Doamnelor şi Domnilor!
Deşi de-a lungul secolelor sute de mii de maghiari au căzut pe
câmpul de luptă, întreaga lume a putut constata că naţiunea
maghiară nu poate fi înfrântă nici cu gloanţe, nici cu sabie. Şi
chiar de este lovită, se ridică iar şi iar. Am trecut pe lângă
piaţa Mamelor Maghiare. De-a lungul Calvariei Maghiare femeile au
un loc special. Şi este bine aşa, căci pierderile de sânge au fost
recuperate datorită femeilor care au oferit patriei oşteni pentru
apărarea ţării, dar şi maiştri pentru construirea ţării. Au dat
totdeauna exact de ceea ce era nevoie. Femeilor noastre le putem
mulţumi pentru faptul că arta supravieţuirii şi de construire a
ţării este în sângele nostru. Lor le datorăm mulţumiri pentru
faptul că noi suntem campionii europeni ai supravieţuirii. Glorie
femeilor maghiare!
Stimaţi comemoratori!
Nu am devenit nici land german, nici vilaiet turcesc şi nici
republică sovietică. Dovezile de neşters, bisericile şi
catedralele, oraşele şi pieţele centrale stau şi acum mărturie
faptului că noi, maghiarii suntem o mare naţiune clăditoare de
cultură şi organizatoare de ţară.
Stimaţi comemoratori!
În final Ungaria istorică milenară a fost înjunghiată pe la
spate de conspiraţiile budapestane. Armata ei a fost paralizată şi
devastată, singurul bărbat de stat capabil să salveze patria a fost
ucis, ţara a fost dată pe mâna inamicilor noştri, iar guvernul pe
mâna bolşevicilor. Occidentul a violat graniţele şi istoria
milenară a Europei Centrale. Pe noi ne-a înghesuit între graniţe pe
care nu le puteam apăra, ne-a deposedat de comorile noastre
naturale, ne-a îngrădit accesul la resursele noastre, ne-a
transformat ţara în Culoarul Morţii. Au redesenat Europa Centrală
fără remuşcări morale, întocmai cum au redesenat şi graniţele din
Africa şi Orientul Apropiat. Acest lucru nu vom uita niciodată. Şi
când am crezut că nici orgolioasele imperii franceză şi engleză, şi
nici ipocritul imperiu american nu pot să decadă mai mult, s-a
dovedit că au putut. După cel de Al Doilea Război Mondial ne-au
aruncat fără milă pradă comuniştilor. Polonezii, cehii şi slovacii
au primit drept recompensă ce ni s-a sortit nouă drept pedeapsă. Să
fie acest lucru învăţătură veşnică pentru popoarele Europei
Centrale!
