×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Trianon 100 - Din 4 iunie, numele judeţului Csongrád va fi judeţul Csongrád-Csanád

 

Szeged, luni, 25 mai 2020 (MTI) - Începând cu data de 4 iunie, data centenarului Trianon, numele judeţului Csongrád va fi judeţul Csongrád-Csanád, a anunţat prefectul Tünde Juhász, luni, la Szeged.

În urmă cu 100 de ani, nedreptul Tratat de Pace de la Trianon a
cauzat o rană adâncă ţării noastre, care probabil că nu se va
vindeca vreodată. Faptul că judeţul Csongrád va deveni, acum,
judeţul Csongrád-Csanád, este ca un pansament peste această rană,
măcar pentru noi, locuitorii acestui judeţ, a spus prefectul, în
cadrul conferinţei de presă.

Din punct de vedere istoric, decizia este justificată, totodată
are valoare simbolică, deoarece simbolizează dorinţa cuprinderii şi
unificării Ungariei sfâşiate de Trianon, a subliniat Tünde Juhász.

Decizia modificării denumirii judeţului a avut loc în urma
propunerii din 2017 a unui deputat din Csongrád, votul
Parlamentului fiind unul unanim, a reamintit prefectul.

Pentru locuitorii judeţului, schimbarea denumirii judeţului nu
înseamnă vreo modificare a documentelor sau alte lucruri de acest
gen, pagina de internet şi adresa de e-mail a prefecturii rămân
neschimbate, singurele lucruri care trebuie schimbate fiind
ştampilele autorităţilor şi cărţile de vizită, ceea ce înseamnă un
cost total de una-două milioane de forinţi.

Sistemul judeţelor, care are aceeaşi vârstă cu cea a statului
maghiar, este una dintre cele mai vechi forme de guvernare locală
şi autonomie locală, a explicat istoricul Péter Miklós, directorul
Muzeului Tornyai.

În epoca modernă, pe teritoriul judeţului Csongrád de astăzi au
existat trei entităţi diferite: judeţele Csongrád, Csanád şi
Torontál, iar primele două sunt la fel de vechi ca statul maghiar.
Şi acest trecut, de o mie de ani, justifică reluarea denumirii
comitatului Csanád, care a fost desfiinţat la 1950, a spus
istoricul.

O parte semnificativă a teritoriului actual al judeţului este
cel al fostului judeţ Csongrád. În 1950, acestuia i s-a anexat
aproape jumătate din fostul judeţ Csanád, cu sediul la Makó,
respectiv o mică parte a fostului comitat Torontál, care a avut,
cândva, peste 10 000 de kilometri pătraţi, a mai spus Miklós.

Consiliul judeţean marchează schimbarea denumirii judeţului
printr-o monedă de bronz cu diametrul de şase centimetri, a relatat
László Gémes, preşedintele Consiliului Judeţean Csongrád. Pe o
parte a monedei se regăseşte stema judeţului Csongrád-Csanád, cu
denumirea regiunii, iar pe partea cealaltă, schiţa judeţului, cu
actualele şi fostele municipii, respectiv cu scuturile judeţelor. A
fost realizată şi o hartă care prezintă limitele actuale şi
limitele anterioare ale judeţului, a adăugat politicianul.