×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!
×

Coronavirus - În Ungaria, numărul persoanelor infectate tratate în spital a scăzut sub 500

 

Budapesta, vineri, 22 mai 2020 (MTI) - În Ungaria, numărul persoanelor infectate cu coronavirus şi care sunt trataţi în spital a scăzut sub 500, a anunţat medicul-şef naţional responsabil pentru sănătate publică, vineri, în cadrul conferinţei de presă a comitetului operativ, transmis online. Cecília Müller a specificat că numărul persoanelor spitalizate este de 483, iar dintre aceştia 23 au nevoie de ventilare mecanică; în ultimele zile numărul deceselor cauzate de coronavirus a fost de trei. A scăzut şi numărul cazurilor active, în prezent fiind înregistrate 1615 persoane infectate.

Medicul-şef a subliniat că datele epidemiologice sunt, în
continuare, unele favorabile: a scăzut atât numărul de noi infecţii
confirmate, cât şi numărul deceselor, curba menţinându-se una
descendentă. “Suntem încrezători că ne aflăm la finalul primului
val al epidemiei”, a spus Müller.

Oficialul maghiar a mai explicat că, în ultimele 24 de ore,
numărul persoanelor infectate confirmate a crescut cu 37 şi a atins
cifra de 3678, iar până în prezent, în urma infecţiei cu
coronavirus au murit 476 de oameni. Numărul persoanelor vindecate
este de 1587, cazuri active sunt, în prezent, 1615, 44% din acestea
aflându-se în Budapesta, iar 56%, în provincie.

În Ungaria sunt 38 de persoane infectate la 100 000 de
locuitori; la Budapesta 100, în judeţul Zala 90, în judeţul Fejér
87, în judeţul Komárom 74, iar în judeţul Pesta 40, a mai relatat
Cecília Müller. La nivel naţional, există cinci decese la 100 000
de persoane.

Cele mai multe decese au fost înregistrate în rândul celor de
peste 60 de ani (448). În grupa de vârstă de 30-39 de ani au fost
înregistrate trei decese, în cea de 40-49 de ani opt, iar în cea de
50-59 de ani 17, a explicat.

Dintre angajaţii sistemului sanitar s-au infectat până acum cu
coronavirus 521 de persoane, dintre aceste cazuri 254 fiind, încă,
active; din numărul total al infecţiilor cel al personalului
medical reprezintă 14%.