×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Migraţie ilegală - Oficial ungar: Guvernul nu va accepta sentinţa pronunţată privind zonele de tranzit

 

Budapesta, marţi, 19 mai 2020 (MTI) - Guvernul ungar nu acceptă sentinţa pronunţată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cu sediul în Luxembourg, privind zonele de tranzit şi examinează dacă funcţionarea acestora este în conflict cu Constituţia Ungariei, a declarat, marţi, György Bakondi, consilierul-şef pentru securitate internă al prim-ministrului ungar, pe canalul de ştiri M1 al televiziunii publice ungare.

György Bakondi a subliniat că zona de tranzit este un element
de control al frontierei, care funcţionează bine. Demontarea ei ar
reduce efectul descurajant al gardului construit de-a lungul
frontierei şi chiar ar provoca o situaţie similară crizei privind
imigranţii din 2015.

Potrivit lui György Bakondi, odată cu ridicarea restricţiilor
de părăsire a locuinţelor, se poate constata o intensificare
semnificativă pe principalele rute de migraţie. Iar dacă Turcia îşi
redeschide graniţele pentru imigranţi, numărul de persoane de pe
ruta balcanică ar putea creşte în continuare, iar la graniţa
greco-turcă se pot isca confruntări serioase, a explicat
specialistul.

În prezent, imigranţii reprezintă o ameninţare nu doar pentru
securitatea internă, ci şi pentru sănătatea publică, deoarece nu se
ştie câte dintre cele 130 000 de persoane de pe ruta balcanică au
fost infectate cu coronavirus, a adăugat Bakondi.

În emisiunea matinală “Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului
public de radio Kossuth, György Bakondi a declarat că guvernul
Ungariei insistă asupra elementelor de protecţie a frontierei,
deoarece acestea garantează stabilitatea securităţii interne. Prin
urmare, Ungaria va apela la toate oportunităţile legale pentru a
revizui sentinţa pronunţată privind zonele de tranzit, a subliniat
acesta.

Consilierul-şef pentru securitate internă al prim-ministrului
ungar a menţionat, de asemenea, că ţările europene sunt preocupate
în prezent de combaterea epidemiei de coronavirus şi de provocările
economice în urma pandemiei. Din acest motiv, sosirea în masă a
imigranţilor şi încărcarea sistemului de asistenţă medicală nu sunt
de dorit, a precizat acesta.