Fidesz condamnă cu fermitate declaraţia antimaghiară a preşedintelui României, Klaus Iohannis

 

Budapesta, joi, 30 aprilie 2020 (MTI) - Fidesz condamnă cu fermitate declaraţia antimaghiară a preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi solicită preşedintelui României să-şi ceară scuze maghiarilor, se arată într-un comunicat remis de către partid, miercuri, pentru agenţia ungară de presă MTI.

Partidul majoritar de guvernământ din Ungaria a reacţionat la
discursul televizat de miercuri al lui Klaus Iohannis. Şeful
statului şi-a exprimat opinia după ce Camera Deputaţilor a adoptat
tacit proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc. Klaus Iohannis a
declarat că Partidul Social Democrat (PSD), majoritar în parlament,
“se luptă ca să dea Ardealul ungurilor”. Preşedintele l-a salutat
în limba maghiară pe preşedintele PSD şi l-a întrebat: oare ce i-a
promis Viktor Orbán în schimbul acordului?

În comunicatul partidului se arată că, în ultimele zile,
reprezentanţii statului român au avut mai multe ieşiri împotriva
maghiarilor, iar miercuri “primul om al României iese în public, în
timpul stării de urgenţă, şi incită împotriva maghiarilor,
împotriva UDMR , împotriva Ungariei şi împotriva lui Viktor Orbán”.

În comunicat se mai precizează: “Este trist să constatăm că, în
timp ce Ungaria trimite ajutoare în România maghiarilor din
Transilvania, preşedintele României, ca urmare a luptelor politice
interne, stârneşte tensiuni etnice, amintind de cele mai întunecate
vremuri.”

Documentul subliniază că Fidesz este interesat să dezvolte
relaţii bune cu România şi este deschis să coopereze “în această
situaţie dificilă în care depindem în mod deosebit unul de
celălalt”.

Fidesz solicită preşedintelui României “să-şi ceară scuze de la
maghiari, să-şi retragă declaraţia iresponsabilă şi să arate mai
mult respect faţă de maghiari”.

“Fiecare maghiar este responsabil pentru toţi maghiarii!” – a
precizat Fidesz.