×
Kövessen minket Facebook-on is!

Már követem az oldalt!

Coronavirus - Ministrul ungar de externe: circulaţia lucrătorilor transfrontalieri, din nou posibilă la graniţa dintre Ungaria şi România - UPDATE (puncte de trecere frontieră)

 

Budapesta, miercuri, 25 martie 2020 (MTI) - Circulaţia lucrătorilor transfrontalieri devine din nou posibilă la graniţa dintre Ungaria şi România, a declarat ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, miercuri, pentru agenţia ungară de presă MTI.

La fel ca multe alte ţări europene, Ungaria şi România au
introdus, la rândul lor, măsuri restrictive la graniţe, a reamintit
şeful diplomaţiei maghiare. Aceste măsuri sunt perfect legitime şi
au scopul de a proteja maghiarii şi românii de o răspândire rapidă
a infecţiei cu coronavirus, a explicat Szijjártó.

În acelaşi timp, viaţa comunităţilor care trăiesc lângă graniţa
dintre cele două ţări se află în strânsă legătură, foarte multe
persoane lucrează de cealaltă parte a graniţei, iar “pe lângă
apărarea sănătăţii oamenilor, noi avem şi sarcina de a proteja cât
mai bine funcţionarea economiei”, a explicat ministrul.

Prin urmare, s-a decis ca, împreună cu România, să se dezvolte
o procedură prin intermediul căreia lucrătorii transfrontalieri din
Ungaria şi România să poată face naveta, în scop profesional, între
cele două ţări, astfel de proceduri fiind deja în vigoare între

Ungaria şi Austria, respectiv Ungaria şi Slovacia, a subliniat
Péter Szijjártó.

Potrivit ministrului, acest lucru este în interesul maghiarilor
care trăiesc peste graniţă, în interesul companiilor maghiare şi
româneşti, respectiv în interesul economiei.

Ministrul de externe a relatat că şefii celor două inspectorate
de poliţie vor cădea de acord, cât mai curând posibil, asupra datei
de la care acordul va fi pus în practică şi asupra punctelor de
trecere a frontierei unde va fi valabil.

Péter Szijjártó a mai spus: împreună cu omologul său român au
convenit ca naveta să devină posibilă, din nou, pentru cei care
trăiesc la maximum 30 kilometri de graniţă şi lucrează în cealaltă
ţară.

Miercuri după-amiază, ministrul a anunţat, printr-o postare
publicată pe Facebook, că vor fi deschise punctele de trecere ale
frontierei de la Létavértes – Săcueni, Nyírábrány – Valea lui Mihai
şi Méhkerék – Salonta.

“Aşa funcţionează lucrurile atunci când recunoaştem faptul că
există un interes reciproc. Ar putea fi la fel şi în alte
chestiuni”, a scris ministrul.