Anul trecut, Aeroportul de la Budapesta a avut 16,2 milioane de pasageri

 

Budapesta, sâmbătă, 11 ianuarie 2020 (MTI) - Anul trecut, Aeroportul de la Budapesta a înregistrat un număr record de pasageri: în 2019, prin aerogară au trecut 16,2 milioane de oameni, a transmis, sâmbătă, agenţiei ungare de presă MTI, Budapest Airport S.A.

Potrivit comunicatului, în 2019 traficul de pasageri a crescut
cu 8,8% faţă de anul precedent, în ultimii cinci ani avansul fiind
de 64%, astfel că aeroportul de la Budapesta a înregistrat una din
cele mai mari creşteri din Europa Centrală şi de Est.

În 2019 traficul a depăşit în aproape fiecare lună pragul de un
milion, iar în perioadele cele mai aglomerate – iulie, august şi
septembrie – a depăşit 1,5 milioane.

Londra se menţine pe primul loc în topul listei celor mai
populare destinaţii: fiecare al nouălea pasager de pe Ferihegy a
călătorit între Budapesta şi capitala Angliei.

Anul trecut, prin intermediul a 49 de companii aeriene s-a
putut zbura direct în 135 de oraşe din 49 de ţări. În ceea ce
priveşte zborurile de conexiune, anul care a trecut a consolidat
destinaţiile din Asia, înregistrându-se o creştere de 50% a
numărului de locuri disponibile între Budapesta şi Asia. Pe
zborurile intercontinentale cu plecare din Budapesta, în 2019 au
existat peste un milion de locuri disponibile.

În 2019 Budapest Airport a gestionat 135 521 de tone de marfă
transportată pe cale aeriană, iar prin intermediului noului BUD
Cargo City – construit din 16 miliarde de forinţi (47,9 milioane
euro) şi care îşi începe activitatea anul acesta – capacitatea
totală de cargo a aeroportului va creşte de la 150 000 de tone, la
250 000 de tone pe an.