Budapesta, marţi, 7 ianuarie 2020 (MTI) - Poliţia maghiară va extinde controlul circulaţiei cu automobile civile, lansat în decembrie trecut la Budapesta, pe întreg teritoriul ţării, a spus şeful departamentului de prevenire a accidentelor din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei din Ungaria (ORFK) marţi, într-o emisiune a televiziunii de ştiri M1.
Lt. col. Zsolt Berzai a justificat extinderea acestui nou mod
de control prin faptul că şoferii se abţin de la încălcarea
regulilor dacă văd o maşină a poliţiei, de aceea contravenienţii
pot fi mai uşor depistaţi folosind automobile fără semnalmente.
El a reamintit că poliţia a luat măsuri în 240 de cazuri, numai
în cadrul controalelor cu maşini civile efectuate în decembrie în
capitală.
Dintre problemele mai des întâlnite a evocat utilizarea de
către automobilişti a benzii rezervate autobuzelor, trecerea pe
lumina roşie a semaforului, încălcarea regulii circulaţie în sens
obligatoriu, iar dacă traficul se congestionează pe autostradă,
şoferii preferă să folosească banda de oprire.
În Ungaria, problema nu este necunoaşterea regulilor de
circulaţie, ci corectitudinea în circulaţie, respectul faţă de
ceilalţi participanţi la trafic, recunoaşterea egalităţii tuturor,
incluzând bicicliştii şi pietonii, a subliniat Zsolt Berzai,
precizând că este nevoie de o schimbare de mentalitate, deoarece nu
se poate vorbi despre siguranţa în trafic fără o cultură a
circulaţiei rutiere.