PIB Ungariei înregistrează o creştere anuală de 4,8 în acest an, iar în anul viitor se aşteptă la o creştere de 4 la sută

 

Budapesta, luni, 2 decembrie 2019 (MTI) - Cifra de creştere anuală a economiei Ungariei va fi probabil 4,8 la sută anul acesta, iar pentru anul viitor Ministerul Finanţelor preconizează o creştere a PIB cu 4 la sută; creşterea economiei mondiale se va încetini, nu va fi recesiune, însă ritmul creşterii se va diminua - a spus ministrul finanţelor Mihály Varga luni, la o conferinţă de presă după reuniunea Consiliului Naţional de Competitivitate.

Ministrul finanţelor a subliniat: trebuie bine gândit cu ce
măsuri poate fi influenţat acest proces, de exemplu prin extinderea
cercetării şi dezvoltării, sau prin regândirea situaţiei regiunilor.

El a relatat că reuniunea de luni a Consiliului Naţional de
Competitivitate a abordat două teme mari, pe de o parte propunerile
cu privire la digitalizare a Uniunii Bancare Ungare, pe de altă
parte perspectivele calitative ale atragerii în Ungaria a
capitalului productiv străin.

Mihály Varga a spus: în privinţa afluenţei capitalului
productiv străin ţara are o situaţie foarte bună, în ultimii cinci
ani am avut trei ani în care am fost capi de listă în zona noastră,
din punctul de vedere a ratei capitalului productiv importat
raportat la PIB.

Ministrul a subliniat: în viitor însă, aprecierea capitalului
productiv venit din străinătate nu va avea în vedere în primul rând
crearea de locuri de muncă, ci mai mult criterii calitative, cum ar
fi cercetarea şi dezvoltarea, respectiv sprijinirea schimbării
tehnologiei. Consiliul va continua dezbaterea acestei tematici la
proxima sa reuniune, în 17 decembrie – a adăugat ministrul
finanţelor.

Mihály Varga a precizat: în vederea creşterii economiei, în
anii următori trebuie atrase investiţii străine în tot mai multe
ramuri ale industriei, iar capitalul productiv străin trebuie să
joace un rol mai important şi în alinierea regiunilor mai puţin
dezvoltate ale ţării.

Mihály Varga a subliniat: digitalizarea serviciilor financiare
poate contribui substanţial la consolidarea competitivităţii
Ungariei. Ministrul finanţelor a scos în evidenţă faptul că Uniunea
Bancară Ungară a elaborat un pachet de propuneri cuprinzând 22
puncte privind digitalizarea, destinat îmbunătăţirii serviciilor
bancare din ţară.