Mihály Varga: Ungaria este dispusă pentru a începe tratativele de aderare la Banca de Dezvoltare Eurasiatică

 

Moscova, 29 noiembrie 2019 (MTI) - Ungaria este dispusă pentru a începe tratativele de aderare la Banca de Dezvoltare Eurasiatică ca membră cu drepturi depline, a declarat ministrul finanţelor Mihály Varga vineri, la Moscova, cu ocazia conferinţei anuale a băncii.

“În urma negocierilor prealabile, Ungaria şi-a exprimat
disponibilitatea de a adera la Banca de Dezvoltare Eurasiatică. Am
explicat conducerii băncii: guvernul ungar a hotărât că este
pregătită să devină membră cu drepturi depline a acestei instituţii
financiare”, a declarat ministrul.

Aderarea la banca de dezvoltare, prezentă în momentul de faţă
în şase state şi pe o piaţă de 185 milioane, ar putea aduce
întreprinderilor din Ungaria noi pieţe şi resurse, iar pentru
economia maghiară noi oportunităţi de investiţii.

Varga a explicat că tratativele de aderare ar putea fi
încheiate în anul 2020. Aderarea înseamnă o oportunitate
excepţională pentru colaborarea între Europa Centrală şi zona
eurasiatică, precum şi pentru dezvoltarea infrastructurii de
transport, a industriei şi a resurselor de energie regenerabile.

Dacă tratativele de aderare vor avea un rezultat pozitiv,
Ungaria poate deveni membră a unei societăţi financiare puternic
capitalizate care, potrivit evaluării agenţiilor de rating, dispune
de un profil financiar bine definit, funcţionarea ei corespunde
exigenţelor internaţionale, şi participă la dezvoltarea ţărilor
interesate prin proiectele sale de finanţare.

Creşterea economică a Ungariei din ultimii ani se datorează
printre altele nivelului ridicat al consumului intern şi al
investiţiilor, ceea ce constituie un obiectiv de menţinut, pentru
care este nevoie şi de noi investitori străini, a subliniat
ministrul.

Vorbind despre mediul investiţiilor din Ungaria, Mihály Varga a
relatat: Ungaria dispune în momentul de faţă de economia cu cel mai
mare ritm de creştere în Uniunea Europeană, datoria publică
raportată la PIB scade de la an la an, statul promovează o politică
de taxe şi de sprijinire favorabilă întreprinzătorilor, fiind în
acelaşi timp una din ţările cele mai stabile ale Europei. El a
adăugat că, datorită stabilităţii politice şi unei politici
economice previzibile, rata investiţiilor poate atinge în acest an
30 la sută, după ce anul trecut rata a fost de 25%.

În prezent, statele membre ale Băncii de Dezvoltare Eurasiatice
sunt Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan.