Au fost evaluate proiectele pentru programul de dezvoltare economică destinat Ţinutului Secuiesc de Fundaţia Pro Economica

 

Cluj-Napoca, luni, 14 octombrie 2019 (MTI) - În total aproximativ 20 de miliarde de forinţi (60,3 milioane de euro) vor primi 4929 de fermieri din Ţinutul Secuiesc în urma apelului de proiecte lansat în cadrul Programului de dezvoltare economică şi în baza evaluărilor făcute de Fundaţia Pro Economica din Târgu Mureş, a declarat, luni, Mónika Kozma, directorul executiv al Fundaţiei Pro Economica, pentru agenţia ungară de presă MTI.

În cadrul apelului de proiecte destinat judeţelor Harghita,
Covasna şi Mureş, fermierii din Ţinutul Secuiesc au putut solicita
subvenţii în valoare maximă de câte 15 000 de euro, cu o
contribuţie proprie de 25%. Au fost depuse în total 5 293 de
proiecte, în valoare totală de 21,5 miliarde de forinţi (64,8
milioane de euro), a declarat directorul executiv.

Solicitanţii pot accesa conturile proprii de pe site-ul
Fundaţiei pentru a afla dacă li s-a acordat subvenţia din partea
statului ungar pentru proiectele depuse, a adăugat directorul
executiv .

Solicitanţii, ale căror cereri au fost respinse, pot contesta
decizia în termen de cinci zile. După soluţionarea contestaţiilor,
contractele vor fi semnate şi, încă în acest an, va începe
atragerea subvenţiilor de la Ministerul Ungar al Afacerilor Externe
şi al Comerţului Exterior.

Mónika Kozma a declarat că toate cererile au fost evaluate de
câte un specialist în agricultură din Ungaria şi din România, care
au analizat, printre altele, sustenabilitatea investiţiilor. Puncte
suplimentare au fost acordate fermierilor cu vârste sub 40 de ani
şi celor care s-au aliat în cooperaţii. Potrivit directorului
executiv, anumite proiecte au trebuit respinse, deoarece
solicitantul avea datorii fiscale sau nu avea teren propriu.

Cel mai mare număr de proiecte, în jur de 3900, au fost depuse
de persoane fizice. Majoritatea au solicitat subvenţii pentru
achiziţionarea de utilaje şi echipamente agricole, iar numărul
cererilor depuse pentru achiziţionarea de animale de reproducţie a
crescut semnificativ.

Mónika Kozma a mai declarat că marţi va fi semnat şi primul
contract cu un câştigător al subvenţiilor pentru marile investiţii
din Ţinutul Secuiesc. La acest apel de proiecte, după anunţul
câştigătorilor, aplicanţii au trebuit să prezinte existenţa
contribuţiei proprii de 50% şi a autorizaţiei de construcţie. În
multe cazuri, emiterea cu întârziere a autorizaţiei de construcţie
întârzie semnarea contractului. În cadrul programului au fost
depuse 72 de cereri pentru mari investiţii, dintre care 66 au
primit subvenţii în valoare totală de aproximativ 20 de miliarde de
forinţi (60,3 milioane de euro).