Arad, luni, 7 octombrie 2019 (MTI) - Potrivit lui Péter Szijjártó, ar fi benefic atât pentru România, cât şi pentru Ungaria, dacă cele două ţări şi-ar întări legăturile, astfel şi Europa Centrală ar deveni mai puternică. Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior a vorbit despre aceste aspecte, luni dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă comună alături de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Péter Szijjártó consideră că gesturile pozitive faţă de
maghiarii din Transilvania ar putea consolida relaţiile dintre cele
două ţări şi rolul lor în Europa Centrală. Acesta a explicat că
Ungaria vede comunitatea românească de pe teritoriul său ca o
resursă importantă şi continuu ia măsuri pentru consolidarea
acesteia.
“Asta aşteptăm şi de la conducerea politică românească cu
privire la comunitatea naţională maghiară din Transilvania”, a
adăugat politicianul.
Péter Szijjártó a declarat că partea ungară doreşte ca
negocierile de specialitate iniţiate de partea ungară în privinţa
cimitirului militar din Valea Uzului, care au creat tensiuni
importante, să nu fie împiedicate sau amânate de către Guvernul
României, ci acesta să delege un partener corespunzător pentru
negocieri. “Ne aşteptăm din partea guvernului român, în primul
rând, să prevină alte noi provocări” – ministrul ungar de externe
făcând referire la comemorările organizaţiilor naţionaliste române
anunţate a fi organizate în data de 25 octombrie, în Valea Uzului.
Acesta a mai adăugat că un pas important în relaţiile
bilaterale ar fi atât restituirea bunurilor maghiare naţionalizate
de autorităţile comuniste române, cât şi înfiinţarea facultăţii
maghiare în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu
Mureş (UMF), în conformitate cu legislaţia românească.
Péter Szijjártó consideră un mare succes etapa a treia a
programului de dezvoltare economică transilvăneană, în cadrul
căruia au fost depuse 5291 de proiecte din Ţinutul Secuiesc, fiind
solicitate pentru dezvoltare, în total, 21,5 miliarde de forinţi
(64,5 milioane euro).
“Ţinând cont de succesul programului, am convenit cu Hunor
Kelemen să anunţăm următoarea etapă a programului în noiembrie,
pentru Partium. Până atunci va fi finalizat conceptul de dezvoltare
economică care va clarifica în ce domenii vor fi lansate apelurile
de proiecte”, a declarat ministrul.
Ministrul a mai adăugat că acum ar fi mare nevoie de o
cooperare româno-ungară mai eficientă, mai strânsă, deoarece Europa
Centrală joacă un rol din ce în ce mai important în Europa şi
ambele ţări ar putea beneficia în urma acesteia.
Răspunzând la întrebarea unui jurnalist, politicianul a
declarat că, dacă Ungaria a reuşit să stabilească o relaţie de
prietenie istorică cu Serbia, dacă a reuşit să normalizeze
relaţiile cu Slovacia, ar trebui să reuşească şi cu România.
Ministrul nu a dorit să comenteze faptul că europarlamentari
români au iniţiat schimbarea portofoliilor care revin Ungariei şi
României în ceea ce priveşte comisarii europeni. El a menţionat,
însă, că este scandalos şi o batjocură la adresa democraţiei
europene respingerea pe criterii politice a candidatului român şi a
celui ungar pentru funcţia de comisar.
Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, a declarat că încearcă să
profite de toate vizitele lui Péter Szijjártó în România pentru a
face un bilanţ asupra situaţiei comunităţii maghiare din România.
Potrivit politicianului, provocările cu care se confruntă maghiarii
din Transilvania nu se vor schimba semnificativ în următorii ani.
“Şi noi ne dorim o ţară mai bună, una în care să ne fie
respectată comunitatea, limba, cultura noastră, şi noi să respectăm
majoritatea şi să încercăm să construim împreună un viitor”, a
declarat Hunor Kelemen.