Zsolt Németh: avem încredere în normalizarea relaţiilor ungaro-ucrainene

 

Synevyrs'ka Poliana, vineri, 5 iulie 2019 (MTI) - Avem încredere că, graţie schimbărilor petrecute în Ucraina, am reuşit să normalizăm relaţiile bilaterale şi putem rectifica lezarea maghiarilor din Ucraina Subcarpatică - a anunţat Zsolt Németh, preşedintele comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei vineri în localitatea ucraineană Synevyrs'ka Poliana, unde a participat la masa rotundă din cadrul celei de a XXVII-a ediţii a Universităţii de Vară din Ucraina Subcarpatică.

În prezentarea sa, Zsolt Németh a explicat că mulţumită
rezultatului alegerilor prezidenţiale din Ucraina “să sperăm că s-a
încheiat era Porosenko şi, odată cu ea, antimaghiarismul
instituţionalizat şi organizat de la centru”. Ungaria aşteaptă cu
nerăbdare elaborarea direcţiei politicilor noului preşedinte
ucrainean Volodymyr Zelensky, sperând că va interveni o mutare în
direcţia intereselor ambelor ţări, fiind inclusă aici, printre
altele, şi dezvoltarea Ucrainei Subcarpatice, îmbunătăţirea
traficului la graniţă, prin crearea de noi puncte de trecere a
frontierei, a adăugat politicianul ungar.

Acesta a afirmat că sarcina Ungariei în situaţia actuală este
să atragă atenţia marilor puteri asupra prevederilor Legii
învăţământului şi a limbii oficiale de stat, care, ambele, încalcă
drepturile minorităţilor. Din acest motiv Budapesta îşi menţine
poziţia cu privire la blocarea intenţiilor de aderarea la NATO ale
Ucrainei şi va susţine în continuare maghiarii din Ucraina
Subcarpatică, a arătat parlamentarul, numind importantă păstrarea
reprezentării parlamentare maghiare în Ucraina şi după alegerile
parlamentare anticipate din 21 iulie 2019.

Szabolcs Takács, secretar de stat responsabil de elaborarea şi
coordonarea politicilor europene în cadrul Cancelariei
Prim-Ministrului Ungariei a amintit că relaţiile ungaro-ucrainene
au fost foarte dificile în ultimii cinci ani. Folosindu-se de
experienţa acestui jumătate de deceniu, diplomaţia ungară trebuie
să se pregătească de era Zelensky, a spus acesta. Secretarul de
stat a subliniat că, în calitate de membru UE, Ungaria trebuie să
continue consecvent politica în interesul dăinuirii maghiarilor în
Ucraina Subcarpatică şi a păstrări identităţii şi culturii
acestora. Acesta a arătat că există o perioadă de graţie pentru
preşedintele ucrainean, perioadă în care Budapesta a făcut gesturi
către Kiev, spre exemplu prezenţa preşedintelui Ungariei, János
Áder la depunerea jurământului de către Zelensky. Takács a spus că
este o sarcină diplomatică specială ca, în baza relaţiilor bune
dintre Polonia şi Ungaria, Varşovia să fie înţelegătoare faţă de
problemele maghiarilor din Ucraina Subcarpatică.

Ambasadorul ungar la Kiev, István Íjgyártó a subliniat în
prezentarea sa problemele de identitate ale ucrainenilor,
chestiunile ce ţin de căutarea identităţii şi efectul pe care
acestea le au asupra politicii duse de Kiev. Acesta consideră că în
perioada următoarea politica de bune relaţii de vecinătate va
căpăta o importanţă mai mare. Drept urmare – a arătat diplomatul –
Ungaria trebuie să îşi aprofundeze politica faţă de Ucraina.

László Brenzovics, preşedintele Uniunii Culturale Maghiari din
Ucraina Subcarpatică (KMKSZ), membru în Parlamentul Ucrainei, a
declarat că pe termen scurt situaţia nu se va schimba în ţară. El
consideră un succes că la Kiev au fost înregistraţi oficial în
cursa electorală candidaţii pentru alegerile parlamentare ale
maghiarilor din Ucraina Subcarpatică. Din păcate, susţine
Brenzovics, cauza minorităţilor naţionale nu se va afla pe ordinea
de zi a noului legislativ ucrainean, deoarece – spre diferenţă de
practicile anterioare – niciun partid nu a inclus pe listă un
candidat al unei alte naţionalităţi. Liderul KMKSZ consideră că
datorită deschiderii graniţelor şi a liberei circulaţii a
informaţiei va eşua ucrainizarea forţată, care îi apasă şi pe
maghiarii din Ucraina Subcarpatică.

Acesta a subliniat că experienţa ultimilor cinci ani grei arată
că multe scopuri pot fi atinse prin credinţă, perseverenţă având în
vedere că, în ciuda presiunii extraordinare exercitate asupra lor,
maghiarii din Ucraina Subcarpatică îşi pot revendica succese
extraordinare, în special graţie susţinerii continue a Ungariei, a
sprijinului din partea Guvernului de la Budapesta.