Cimitirul militar din Valea Uzului - La demonstraţia din Miercurea Ciuc s-a solicitat demisia prefectului de Harghita

 

Miercurea Ciuc/Bucureşti, marţi, 18 iunie 2019 (MTI) - Sute de protestatari, veniţi la Miercurea Ciuc din diferite regiuni ale Ţinutului Secuiesc, au solicitat, marţi, demisia prefectului judeţului Harghita la demonstraţia iniţiată de Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) ca urmare a evenimentelor legate de cimitirul militar din Valea Uzului, potrivit relatărilor de la faţa locului ale portalului de ştiri transilvănean Székelyhon.ro.

Protestatarii au sosit la Miercurea Ciuc din Odorheiu Secuiesc,
Gheorgheni, din valea Târnavei Mici, din Vlăhiţa şi Târgu Mureş cu
pancarte inscripţionate cu mesajele: Profanare!, Nu cedăm cimitirul
nostru, prefectul să-şi dea demisia!, Să ne apărăm, să apărăm
Transilvania!.

István Csomortányi, preşedintele PPMT, în discursul său rostit
la protest, a considerat că se desfăşoară de acum un asediu direct
împotriva maghiarilor transilvăneni fără niciun menajament.

“Nu avem nevoie de guvernatori în Transilvania, din acest motiv
cerem demisia prefectului Jean-Adrian Andrei (prefectul de
Harghita)! Nu pot fi responsabilii judeţelor noastre persoane care
nu reprezintă interesele populaţiei locale. Nu avem nevoie de
tutela Bucureştiului, nici de tutela ministerului, şi din acest
motiv solicităm ca cimitirul militar din Valea Uzului să fie lăsat
proprietarului de drept, comunei Sânmartin. În acelaşi timp, cerem
ca zonele alipite judeţelor învecinate să fie redate pentru
administrare comunităţilor noastre “, a declarat preşedintele PPMT.

Krisztina Sándor, preşedintele executiv al Consiliului Naţional
Maghiar Transilvănean (CNMT), a protestat împotriva
“anti-maghiarismului generat artificial” şi a vorbit despre o serie
de ilegalităţi comise de autorităţile române în cimitirul din Valea
Uzului.

“Să se termine odată, să nu mai fim consideraţi aici cetăţeni
de rangul doi”, a solicitat preşedintele executiv al CNMT.

Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS),
consideră că ceea ce s-a întâmplat în Valea Uzului este o batjocură
la adresa comunităţii secuieşti, deoarece cimitirul din Valea
Uzului face parte din istoria secuilor, din trecutul Ţinutului
Secuiesc şi, faţă de acest memorial istoric, poporul secui are un
drept inalienabil.

La sfârşitul protestului, s-a dat citire unei declaraţii de
protest solicitându-se, printre altele, demisia prefectului
Jean-Adrian Andrei, titrează Székelyhon.ro.

Secuii au aflat la sfârşitul lunii aprilie că Primăria
Dărmăneşti din judeţul Bacău a amenajat, în mod arbitrar, o solă
românească în cimitirul maghiar amenajat în Primul Război Mondial
din satul Valea Uzului (deja nelocuit), aflat în prezent în
administrarea primăriei din Sânmartin, judeţul Harghita. În cursul
zilei de 6 iunie, mii de români au intrat în cimitir pentru a
participa la sfinţirea monumentului românesc printr-o ceremonie
ortodoxă, după ce secuii, în prealabil, au încercat să împiedice
ocuparea cimitirului formând un lanţ viu.