FUEN condamnă amenda fără precedent impusă pentru inscripţia maghiară din Corund

 

Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene (FUEN) a condamnat, printr-o luare de poziţie, faptului că o instanţă din România a aplicat o amendă fără precedent primarului comunei Corund din Ţinutul Secuiesc pentru inscripţia de pe faţada primăriei: "Casa comunală-Községháza".

Organizaţia-umbrelă a minorităţilor naţionale din Europa şi-a
publicat poziţia pe site-ul său în ceea ce priveşte cazul din
Corund. Aici se precizează că Consiliul local al comunei Corund şi
primarul Mihály Katona nu au comis nici o încălcare a legii,
deoarece utilizarea acestui tip de inscripţii maghiare nu este
interzisă de nici o lege românească, de nici un acord european sau
internaţional.

FUEN condamnă cu fermitate restricţiile privind aplicarea
legislaţiei naţionale şi europene în România şi încercările de a
intimida comunităţile minoritare, precizează organizaţia. FUEN
adaugă că Uniunea Europeană trebuie să ofere un răspuns juridic la
astfel de situaţii. Organizaţia reaminteşte că iniţiativa Minority
SafePack pentru protecţia minorităţilor urmăreşte să ofere
protecţia UE comunităţilor naţionale din Europa. Adoptarea unei
legi cadru europene privind protecţia minorităţilor ar garanta
minorităţilor europene să-şi poată folosi fără îngrădiri limba
maternă, simbolurile şi ar putea preveni astfel de abuzuri.

Buletinul informativ al UDMR l-a citat pe Loránt Vincze, în
calitate de preşedinte al FUEN, care a afirmat că “Este un interes
nedeclarat, dar consecvent urmat în România, intimidarea şi
aducerea maghiarimii în imposibilitatea de a-şi exprima
identitatea. Protestăm hotărât împotriva acestui fapt!”

Amenda aplicată la Corund este rezultatul luptei, iniţiată de
bloggerul Dan Tănasă şi Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa
(ADEC) pe care o conduce, împotriva simbolurilor şi inscripţiilor
maghiare din Ţinutul Secuiesc, şi al zecilor de procese pe care le
câştigă pe bandă rulantă în urma plângerilor depuse.

Instanţa a apreciat că primarul nu a executat o sentinţă
definitivă – pronunţată tot ca urmare a unei acţiuni ADEC -
deoarece, deşi edilul a îndepărtat de pe faţada Primăriei din
Corund inscripţia “Primăria-Községháza”, a amplasat o nouă
inscripţie în locul acesteia, şi anume “Casa comunală-Községháza”.

Potrivit hotărârii Curţii de Apel Târgu Mureş, Mihály Katona
trebuie să plătească o amendă egală cu 20% din salariul minim brut
pe economie, adică 416 lei pentru fiecare zi începând cu data de
21.10.2016 şi până la executarea obligaţiei de îndepărtare a
inscripţiei “Casa comunală-Községháza” .

De asemenea, instanţa obligă primarul să plătească penalităţi
de întârziere de 100 lei pe zi în favoarea reclamantei, adică
asociaţiei lui Dan Tănasă, până când nu va fi eliminată inscripţia
maghiară de pe faţada primăriei. Aceasta înseamnă că Mihály Katona
va trebui să plătească o sumă de aproximativ 456.000 de lei dacă va
elimina imediat inscripţia.