Bucureşti, luni, 3 decembrie 2018 (MTI) - UDMR a iniţiat transpunerea în legislaţia românească a acelor dispoziţii care privesc minorităţile, incluse în Rezoluţiunea de la Alba Iulia, prin care a fost declarată unilateral unirea Transilvaniei cu România, mai precis a depus luni la Parlamentul României un proiect de lege în acest sens.
Potrivit unui comunicat de presă de luni al Uniunii, ar fi
ridicate la rang de lege acele dispoziţii, care până în zilele
noastre nu au devenit realitate.
În proiectul de lege este inclus şi primul aliniat din punctul
trei al Rezoluţiunii Adunării Naţionale din 1918 de la Alba Iulia,
care prevede că în noul stat român alcătuit se va asigura: “Deplină
libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare
popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin
indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de
reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în
proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”.
Mai exact proiectul de lege prevede că statul român trebuie să
garanteze reprezentarea minorităţilor naţionale în funcţie de
ponderea lor, în instituţiile alese, cum ar fi consiliile locale şi
judeţene, în Parlamentul României şi cel European, în judecătorii
şi tribunale, iar în conducerile instituţiilor guvernamentale şi
deconcentrate să asigure un număr de locuri de muncă proporţional
cu populaţia minoritară, precum şi în diferitele ministere de
resort. UDMR mai cere şi ca învăţământul minorităţilor şi
organizarea vieţii culturale să fie reglementată în statutul
minorităţilor, respectiv să fie posibilă crearea unor anumite
tipuri de autonomie şi regiuni de dezvoltare, bazate pe hotărârile
consiliilor judeţene în acele regiuni istorice, în care locuiesc
importante comunităţi minoritare.
UDMR consideră că la sărbătorirea a 100 de ani de existenţă,
România trebuie să ridice la rang de lege aşteptările legitime ale
minorităţilor naţionale ce trăiesc pe teritoriul său. “Pilonul de
bază al democraţiei este statul de drept, iar democraţia românească
poate fi doar atunci completă, dacă şi din punctul de vedere al
dreptului comun sunt valabile şi aplicabile, în mod inechivoc, cele
formulate la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918, ce constituie
bazele legale ale statului român modern” – se arată în comunicatul
de presă al UDMR.
Rezoluţiunea nu a fost niciodată transpusă în legislaţia
românească, cu excepţia paragrafului care face referire la unirea
României cu Transilvania.