Győr, marţi, 28 august 2018 (MTI) - La Győr a fost demarată producţia în serie a celei de-a doua generaţii a modelului Audi Q3; primul autovehicul a ieşit de pe linia de producţie marţi, astfel numărul modelelor produse a ajuns la cinci - se arată în comunicatul remis de Audi Hungária S.A. agenţiei ungare de presă MTI.
Producătorul de autovehicule de la Győr livrează noul Q3 în
patru variante de motor: trei versiuni pe benzină şi una diesel, cu
tracţiune frontală şi integrală quattro.
La o întrebare adresată de MTI, fără a menţiona numărul exact
al autovehiculelor fabricate, s-a anunţat că în prezent se produce
un număr de autovehicule necesar pentru lansarea pe piaţă, modelul
ajungând la comercianţi în luna noiembrie. În viitor, din acest
model se vor fabrica cele mai multe maşini în uzina de la Győr.
Pentru demararea producţiei în decursul unui an şi jumătate a
fost ridicată o nouă unitate de caroserii de 80.000 de metri
pătraţi, în care au fost instalaţi şapte sute de roboţi noi. Între
timp, peste o mie de angajaţi au fost instruiţi pentru a dobândi
cunoştinţele necesare producţiei de Q3, în plus, în Centrul de
Instruire Audi Hungária au fost puse în funcţiune noi celule-robot
inovatoare.
La Győr mai sunt produse modelele A3 Limousine şi Cabriolet, TT
Coupé şi Roadster.