Consiliul Naţional Secuiesc invită simpatizanţii şi maghiarii din Transilvania, la o mare adunare secuiască

 

Cluj-Napoca, marţi, 28 august 2018 (MTI) - Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) invită secuii şi maghiarii transilvăneni care se declară solidari cu aceştia, la o mare adunare secuiască de centenar. Aceasta va avea loc la 18 noiembrie, la ora 13, în piaţa centrală din Sfântu Gheorghe.

Conform apelului semnat de către preşedintele CNS, Balázs Izsák
şi transmis, marţi, către agenţia ungară de presă MTI, consiliul
anunţă un miting de mare anvergură ca Marele marş al secuilor, de
acum cinci ani. Participanţii la eveniment îşi vor aduce aminte de
dificultăţile şi lupta din ultimii o sută de ani, de fondatorii
Consiliului Naţional Secuiesc, de Divizia Secuiască şi de Regiunea
Autonomă Maghiară desfiinţată în urmă cu cincizeci de ani, totodată
se doreşte realizarea unei retrospective a celor cincisprezece ani
care au trecut de la reînfiinţarea CNS. Marea adunare secuiască de
centenar va fi, conform invitaţiei, un eveniment care se adresează
şi viitorului, respectiv va conferi un nou impuls luptei pentru
autonomie.

În cadrul apelului, CNS spune despre autonomie că este o
instituţie a libertăţii, un cadru al instituţiilor educaţionale,
economice şi culturale proprii. Potrivit consiliului, acesta este
cadrul în care se poate rezolva, definitiv, problema Licelului
Teoretic Székely Mikó din Sfântu Gheorghe renaţionalizat după
retrocedare, al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu
Mureş şi al Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc din
Târgu Mureş. De aceea, toţi cei care îşi doresc aceste instituţii
sunt invitaţi la Sfântu Gheorghe.

“Cei care doresc să folosească simbolurile secuieşti, în mod
liber şi fără ameninţări, să vină la Sfântu Gheorghe! Aşteptăm
tinerii din Secuime şi din Transilvania! Lupta pentru autonomie are
loc pentru viitorul nostru; succesul nu poate fi obţinut decât
printr-o participare activă, determinată. Dacă vreţi ca aici,
acasă, să fie mai bine, decât oriunde în lume, veniţi la Sfântu
Gheorghe!”, scrie în apel. Se mai adaugă că această adunare
generală oferă şi oportunitatea de a-l comemora pe episcopul
romano-catolic maghiar de Alba Iulia, Márton Áron, care este privit
ca cel mai mare secui din secolul XX.

“Să transmitem Bucureştiului că secuii nu renunţă la lupta
pentru autonomie! Iar autorităţilor publice româneşti, care se
luptă unele cu altele, le transmitem: dacă România nu va fi un stat
democratic, dacă nu va fi un stat de drept, nu va apuca aniversarea
a 200 de ani de existenţă! Secuimea solicită ordine constituţională
şi stat de drept, iar în interiorul acestora, autonomie
teritorială. Autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc este o
condiţie prealabilă pentru reconcilierea româno-maghiară şi o
condiţie prealabilă pentru stabilitatea în regiune. Să exprimăm
acest mesaj la Sfântu Gheorghe, la 18 noiembrie 2018″, scrie în
apelul de marţi al CNS.