Miklós Soltész: Chiar dacă va dispărea doar o singură minoritate, Europa va deveni mai săracă

 

Gárdony, sâmbătă, 24 martie 2018 (MTI) - Chiar dacă va dispărea doar o singură minoritate, Europa va deveni mai săracă, a afirmat sâmbătă Miklós Soltész, secretar de stat responsabil în cadrul guvernului ungar pentru relaţiile cu minorităţile, cultele şi societatea civilă.

El a participat în staţiunea Gárdony la un eveniment cu ocazia
căruia reprezentanţii minorităţilor naţionale recunoscute din
Ungaria au semnat formularele de susţinere a Iniţiativei
cetăţeneşti europene pentru protecţia minorităţilor naţionale,
numită Minority SafePack.

Miklós Soltész a explicat că semnatarii au dorit să atragă
atenţia asupra importanţei sprijinirii iniţiativei. El a relevat că
doresc să-i determine pe liderii Uniunii Europene să facă şi ei tot
posibilul pentru dăinuirea minorităţilor naţionale, fiindcă “Europa
multicoloră se compune din multe naţiuni şi multiplele tradiţii ale
acestora”.

La întrebarea corespondentului agenţiei de presă MTI, Balázs
Tárnok, expert în probleme de drept în cadrul Uniunii Rákóczi, a
relatat că mai lipsesc aproximativ 50 de mii de semnături din cele
un milion necesare. Dar una dintre condiţiile de validitate ale
iniţiativelor cetăţeneşti a fost îndeplinită deja: numărul minim de
semnături a fost atins în 7 state membre ale UE (pe lângă Ungaria
şi în Croaţia, Danemarca, Letonia, România, Slovacia şi Spania).

Miklós Soltész a spus copiilor din Zrenjanin (Voivodina,
Serbia) aflaţi în tabără la şcoala Sportivă Acvatică din Gárdony
că, în conformitate cu Constituţia, Ungaria face tot posibilul
pentru dăinuirea celor 13 minorităţi naţionale autohtone
recunoscute legal şi pentru păstrarea limbii şi culturii lor.
Aceasta nu este o sarcină uşoară pentru că şi în aceste condiţii
multe persoane îşi pierd de bunăvoie identitatea naţională.

Secretarul de stat a amintit că guvernul ungar face tot
posibilul şi pentru dăinuirea comunităţilor naţionale maghiare de
peste hotare, astfel, Budapesta promovează ideea ca maghiarii din
Voivodina să rămână maghiari şi să fie totodată cetăţeni apreciaţi
ai Serbiei.

Balázs Tárnok a specificat că în Ungaria au fost adunate circa
420 de mii de semnături, în Transilvania 270 de mii, iar în
Slovacia peste 50 de mii.

El a amintit că formularele lipsă trebuie colectate până în
data de 3 aprilie. Cei care doresc să semneze pentru susţinerea
iniţiativei, o pot face electronic prin intermediul paginii de
internet www.jogaink.hu, iar semnăturile pe bază de hârtie pot fi
trimise cu ajutorul formularelor şi plicurilor speciale puse la
dispoziţie în oficiile poştale şi livrate gratuit de către Poşta
Maghiară.